Modificări la Schema de ajutor de stat asociată Programului RURAL INVEST 

În Monitorul Oficial nr. 439 din 19 mai 2023 a fost publicat Ordinul comun nr. 1.515/191/2023 al ministrului Finanțelor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind modificarea Ordinului nr. 933/79/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST, a Procedurii de implementare a Programului și a Convenției de garantare și plată a granturilor. Potrivit actului normativ, în ceea ce privește ajutorul de stat sub formă de grant, perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care se emit contracte de garantare, este de la data autorizării de către Comisia Europeană (CE) a prezentei scheme și până la 30 iunie 2022, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este de la data autorizării de către CE a schemei și până la 31 decembrie 2024 inclusiv.

Ajutorul de stat sub forma grantului, reprezentând valoarea cumulată a comisionului de risc, a comisionului de administrare și a...Cititi articolul integral pe site-ul CECCAR

modificari-la-schema-de-ajutor-de-stat-asociata-programului-rural-invest-s18138