Sprijin financiar pentru listarea la bursă a întreprinderilor

În Monitorul Oficial nr. 164 din 27 februarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 348/2023 al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Listarea la bursă a întreprinderilor”, act normativ al cărui obiectiv este de a ajuta întreprinderile să își sporească accesul la finanțare prin intermediul unor instrumente specifice, și anume emiterea de noi acțiuni. Prin intermediul schemei se va acorda sprijin financiar sub formă de grant întreprinderilor care doresc să emită acțiuni, precalificate pentru admiterea la tranzacționare, în conformitate cu condițiile Bursei de Valori București (BVB), pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Până la 30 iunie 2025, un număr de minimum 280 de întreprinderi vor fi beneficiare ale acestei investiții.

Schema de ajutor de minimis se aplică tuturor întreprinderilor care îndeplinesc cumulativ condițiile următoare: a) sunt societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată pentru care se completează Declarația de angajament cu privire la...Cititi articolul integral pe site-ul CECCAR

sprijin-financiar-pentru-listarea-la-bursa-a-intreprinderilor-a10950

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree